Ratarea calificării la Campionatul Mondial din Rusia nu a fost de ajuns pentru Răzvan Burleanu să-l demită pe selecţionerul Christoph Daum. La puţin timp după umilinţa din Muntenegru, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a declarat că este dezamăgit de ratarea calificării dar nu poate încă lua o decizie în privinţa lui Daum.
„Nu mai poate fi de spus absolut nimic. Dezamăgire este cuvântul care defineşte situaţia din momentul de faţă. Contează foarte mult cum începi campania de calificare. N-am început foarte bine, s-a mai văzut şi pe parcurs, am pierdut puncte, astfel încât în momentul de faţă asta e situaţia în care ne aflăm. Cu siguranţă toţi cei care am fost implicaţi avem partea noastră de vină. Aveam alte aşteptări, şi mă refer aici la rezultate. Dacă ne interesează cu adevărat fotbalul românesc, avem nevoie de o profunzime în ceea ce priveşte viitorul. Dincolo de aceste meciuri, avem pur şi simplu nevoie de o schimbare totală în fotbalul românesc. Trebuie să vedem ce e de făcut, dar nişte schimbări aşa de suprafaţă nu te pot ajuta deloc” a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
Aflată pe locul 4 în grupă cu 9 puncte, România nu mai are nici matematic şanse la calificarea la Mondial, acolo unde speră însă să fie prezente Polonia, Muntenegru şi Danemarca, cele trei urmând a-şi disputa calificareaîn ultimele două etape ale grupei.
Autor: Cristi P.